Godea Mihai
|
|
Domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,
Voi reîncepe prin a reaminti un mic detaliu: pe 16 ianuarie 2012, a doua zi după anunţarea de către liderii Alianţei pentru Integrare Europeană a neinspiratei şi nefericitei idei de organizare a unui referendum constituţional, noi, Partidul Acţiunea Democratică, am fost primii care am cerut să se renunţe la idei hazardate şi neadecvate.
Tot atunci am remarcat faptul că partidele noastre renunţă foarte repede la visurile şi idealurile lor, că scopurile momentului determină pe liderii politici să abandoneze procese de amploare în care au crezut cetăţenii şi pentru care au investit nu doar voturile, dar şi speranţele lor. Ceea ce este mult mai important şi mai valoros, pentru că micile speranţe împlinite determină încrederea majoră pe mult timp înainte.
Ne-am referit atunci la sistemul electoral aplicat în ţara noastră, începînd cu 1994, şi am remarcat faptul că, Partidul Liberal Democrat a uitat de scopul programatic de schimbare a sistemului electoral de alegere a deputaţilor în Parlament. Iar Partidul Democrat renunţase la ideea că alegerile să fie cîştigate de alegători, nu de partide.
Am spus că schimbările în sistemul electoral sînt necesare şi că Partidul Acţiunea Democratică va pleda în continuare pentru redarea suveranităţii poporului, în conformitate cu programul său politic şi doleanţele cetăţenilor ţării.
Observăm că, recent, tema modificării sistemului electoral, asigurarea alegerii directe şi a responsabilităţii personale a fiecărui deputat revine în lista discuţiilor şi priorităţilor. Am văzut chiar şi un proiect de lege la această temă, provenind de la fruntaşi din Partidul Democrat, precum şi declaraţia liderilor Partidului Liberal Democrat, care se declară, a cîta oară, decişi să acţioneze asumat şi responsabil pentru cetăţeni.
Probabil, este pentru prima dată cînd vom declara că liderii Alianţei pentru Integrare Europeană nasc uneori şi idei bune, că aduc pe agenda politică chestiuni care, într-adevăr, sînt importante şi necesită preocuparea noastră, a tuturor.
Desigur, documentele şi ideile lansate necesită examinare şi dezbatere, adaptare la realităţile societăţii noastre. Dar este bine că discuţia începe şi ne dorim foarte mult ca aceasta să rămînă încă una din poveştile spuse, chiar dacă începutul poveştii anunţă succes.
Iată de ce, în calitate de deputat în Parlament, în calitate de Preşedinte al Partidului Acţiunea Democratică, în calitatea mea de simplu cetăţean, vă spun deschis, stimaţi colegi, că apreciez revenirea la ideile anunţate în privinţa modificării sistemului electoral. Şi, în acest sens, anunţ, am vorbit despre Declaraţia şi a Prim-ministrului, dar şi a prim-vicepreşedintelui Parlamentului, deci modificarea sistemului electoral în Republica Moldova şi declar că sprijin aceste idei şi mă voi implica în vederea realizării lor.
Dar vă amintesc şi amintesc cetăţenilor ţării: schimbările care urmează a fi discutate şi promovate de noi trebuie să fie adevărate modificări de sistem, şi nu adaptare la sistem. Aceste schimbări trebuie să se producă după un proces amplu de informare, analiză şi dezbatere publică. Să intervenim în privinţa multiplelor elemente ale sistemului electoral şi politic.
Va trebui să ţinem cont de aspectele legate de stabilitatea politică şi guvernamentală, să restructurăm modul de formare şi conducere a partidelor cu adevărat democratice, să ţinem cont de prioritatea reintegrării teritoriale a ţării, să intervenim nu doar în privinţa alegerilor parlamentare, dar şi a alegerilor organelor reprezentative locale, unde tot liste de partid se votează în prezent.
Să sporim responsabilitatea aleşilor locali şi controlul asupra acestora. Vor fi necesare modificări constituţionale. Va trebui să analizăm detaliat şi problema costurilor financiare, pentru că şi ele vor creşte considerabil.
Poate cel mai important lucru vor fi principiile de care trebuie să ne ghidăm în procesul de reformă electorală şi politică. Iar acestea nu pot fi decît respectarea statului de drept, onestitatea, corectitudinea şi interesul public. Şi, evident, toate discuţiile şi ideile nu-şi au locul în cazul în care nu se rezolvă criza politică, dacă nu depăşim această situaţie ruşinoasă în care ne aflăm, pentru că ea degenerează deja într-o criză morală şi socială profundă. Iar în situaţia de criză iniţierea unor reforme serioase poate compromite orice idee cît de frumoasă ar fi. Vă îndemnăm să demonstrăm tuturor că se poate.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
|
Cimbriciuc Alexandru
|
|
Domnule Preşedinte,
Onorat Parlament,
Stimaţi veterani,
Dragi prieteni,
Mîine, 2 martie, se împlinesc 20 de ani din momentul declanşării tragicelor evenimente din primăvara – vara anului 1992. Îmi pare nespus de rău pentru acei care şi-au pierdut sănătatea şi chiar viaţa în acel război. Regret mult pierderea colegilor mei de serviciu, care au rămas să zacă pe cîmpul de luptă.
Consider că statul trebuie şi chiar este obligat să le aducă un omagiu celor căzuţi, să-şi spună prin toate… şi să-i ajute prin toate mijloacele posibile. Recent, la iniţiativa Guvernului, a fost instituită distincţia „Crucea Comemorativă, participant la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova”.
Deşi oferta aceasta este întîrziată, cu siguranţă este binevenită, fiind prima distincţie care va fi oferită de către stat eroilor săi. Iar în februarie anul 2010, la iniţiativa şi cu aportul membrilor Alianţei pentru Integrare Europeană, a fost instituită Ziua Memoriei ca zi de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat din 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova şi a victimelor acestui conflict.
Minunea uluitoare şi sfîntă ce ne-au dăruit-o toţi acei participanţi la conflictul armat de la Nistru, cu generozitatea şi eroismul de care au dat dovadă în acele zile, va reprezenta mereu o expresie definitorie atît a spiritualităţii, curajului şi a dîrzeniei de sorginte dacică, cît și a speranței, încrederii, dorinței și idealurilor perene ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova de a trăi într-o țară mîngîiată etern de razele magice ale soarelui libertății și democrației.
Ceea ce ne rămîne de făcut în aceste zile, cînd comemorăm eroii căzuți în conflictul armat din 1992 pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, este să mergem la mormintele eroilor, să aprindem o lumînare, să le dăm măcar o floare, să le dăruim drept semn atît al admirației și mulțumirii pentru jertfa lor, cît și al angajamentului nostru, că nu vom uita niciodată sacrificiul lor și că vom purta mereu în sufletele noastre minunea ce ne au dăruit-o.
În numele Fracțiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova și al meu personal, vreau să-mi exprim profund regret celor care și-au pierdut pe cîmpul de luptă copilul, soțul, tatăl, să aduc omagiul veteranilor și invalizilor de război și să-i asigur că, prin acțiunile pe care le întreprind în calitate de membru al Consiliului Administrativ al Uniunii Veteranilor de Război pentru Independență și Integritate a Republicii Moldova și ca vicepreședinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova, voi promova continuu interesele lor și voi depune tot efortul ca jertfa adusă de ei să fie apreciată la justa valoare.
Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|