Visites et informations
Buletin Parlament Info
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova


La version française du site a été réalisée grâce à l'appui du Programme NORIA de l'Assemblée parlementaire de la Francophonie

Accréditation des journalistes au Parlement

Observator European

Integritatea este Libertate

Parlementarisme en République de Moldavie
 
 
 
 
Informations publiques
 
Actualitate > Discursuri
Discours et déclarations
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului

 Stimați colegi, doamnelor și domnilor deputați,

Dragi cetățeni,

Permiteți-mi să vă spun bun venit la sesiunea ordinară de primăvară. Sunt sigur că ați revenit plini de energie, entuziasm și determinare. Dacă spuneam că anul 2023 a fost un an istoric odată cu deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, anul 2024 aș vrea să fie un an al reuşitelor noastre pe această dimensiune. Aș vrea să ne setăm împreună o viteză pentru a îndeplini acel program legislativ pe care l-am elaborat pentru anul 2024 și care este unul destul de complex.

În primul rând, toate acestea vrem să le facem pentru bunăstarea oamenilor, ca ei se simtă că lucrurile la noi în țară se schimbă, că satele și orașele noastre se schimbă. Și aceste schimbări chiar pot avea loc în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Chiar din această lună va fi lansat procesul propriu-zis de evaluare a corespunderii legislației noastre la legislația europeană. De fapt, procesul de aderare asta şi înseamnă – să ne ajustăm legislația la cea europeană, iar, la prima etapă, se face evaluarea. Va trebui să muncim foarte mult, fiindcă discrepanţele sunt mari, dar ne dorim acest lucru și vom găsi capacități, timp și energie ca să avansăm.

În ultimii 3 ani, am făcut pași mari și hotărâți pe calea integrării europene, iar pentru a face procesul ireversibil e nevoie să demonstrăm atât cetăţenilor noştri, cât şi partenerilor noştri că drumul european este alegerea poporului, nu doar a guvernării.

Cu toţii ne dorim să vedem în Republica Moldova un stat de drept, cu instituții puternice, care să protejeze cetățenii, o economie de piață funcțională, așa încât toată lumea să aibă oportunități acasă și, bineînțeles, să putem să oferim mai multă siguranță.

De aceea, prioritate pentru legislativ va rămâne domeniul justiției. Această reformă amplă a justiției continuă, suntem la etapa de curățare a sistemului judecătoresc de oameni cu deficit de integritate sau, altfel vorbind, corupți. Pentru asta, avem câteva comisii, cu participarea experților străini, care se ocupă de evaluarea integrității judecătorilor și procurorilor și, în următoarele luni, sperăm să se finalizeze procesul de evaluare externă extraordinară pentru toți membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel. Avem nevoie de oameni onești și integri pentru a avea, în sfârșit, o justiție care luptă cu hoții și lucrează în interesul cetățeanului și al statului.

Împreună avem de muncit ca să facem modificări la Codul penal:

  • Vom schimba legea și vom întrerupe prescripția de atragere la răspundere penală din momentul transmiterii de către procuror a cauzelor penale în instanța de judecată. Fiindcă NU mai putem admite ca dosarele să fie tergiversate intenționat pentru ca să expire termenul. Spre exemplu, dosarele celor prinși beți la volan dacă nu erau examinate cu sentințe definitive în termen de 2 ani, ele încetează pentru că a expirat termenul prescripției tragerii la răspundere penală.
  • Avem obligația de a modifica legislaţia pentru o pedepsire exemplară a şoferilor prinşi în stare de ebrietate la volan. Oamenii ne cer acest lucru, fiindcă securitatea în trafic este importantă pentru sănătatea şi viaţa copiilor noştri, în primul rând.
  • Vor fi operate modificări privind răspunderea pentru unele infracțiuni contra patrimoniului, pentru cele de evaziune fiscală și spălarea banilor.
  • Vom înăspri pedeapsa pentru cei care vor face alerte false cu bombă sau  despre acte de terorism.
  • Vom face claritate în infracțiunile cibernetice și cele cu folosirea monedelor electronice sau virtuale.

O altă lege prioritară este cea cu privire la declararea averilor și intereselor, iar pentru aceasta vom eficientiza activitatea ANI. Angajații autorităților/instituțiilor publice la autogestiune, persoane cu funcții de conducere în cadrul instituțiilor publice bugetare, conducătorii societăților comerciale cu capital de stat, președinții si vicepreședinții partidelor politice, membrii organelor executive centrale ale partidelor politice vor trebui să-și declare averile și interesele personale. 

Banii publici trebuie cheltuiți eficient și transparent. Trebuie să continuăm reformele, să ne asigurăm că instituțiile noastre nu mai sunt influențate de grupări corupte şi criminale. Suntem pe drumul cel drept, dar trebuie să mărim viteza în această direcţie.

Ştim cu toţii că bunăstarea cetățenilor depinde de o economie puternică. Suntem în continuare în plin proces de dereglementări de anvergură prin reducerea barierelor birocratice din calea business-ului, simplificarea regulilor și reglementărilor. Statul face un pas înapoi, oferind companiilor libertatea de a dezvolta sectorul privat.

De asemenea, vom lucra în continuare pentru a oferi acces la finanțare mai accesibilă pentru afaceri, prin programe cum ar fi 373. Ne dorim cât mai mulți investitori străini, dar și investiții locale. Vrem să oferim locuri de muncă bine plătite, dar pentru aceasta trebuie să fim atractivi, inclusiv pentru conaţionalii noștri din diasporă care să dorească să revină acasă pentru a pune umărul la modernizarea Republicii Moldova.

Vom oferi suport instituțiilor relevante pentru ca să reducem comisioanele și costurile pentru tranzacțiile bănești electronice ale cetățenilor și agenților economici. Salutăm inițiativa BNM de aderare la SEPA (Zona Europeană Unică de Plăți). Este un pas important pentru Republica Moldova care va duce la simplificarea semnificativă a tranzacțiilor atât ale cetățenilor noștri, cât și ale companiilor moldovenești cu partenerii din cele 36 de țări membre ale sistemului.

Bunăstarea unei societăți depinde și de o educație bună, împreună cu echipa ministerului educației și cercetării, vom face modificări la Codul educației. Avem nevoie de un cod adaptat la nevoile și cerințele actuale:

  • Vom acorda dreptul instituțiilor de educație timpurie de a trece la autogestiune financiară;
  • Vom stimula comportamentul responsabil al elevilor, asigurând un mediu sigur de învățare atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.
  • Totodată, vom susține programul național de dezvoltare a rețelei Școlilor Model prin implementarea alocației pentru accesul la educație de calitate destinată părinților elevilor din instituții extrem de mici.
  • De asemenea, ne propunem să promovăm modificări esențiale la Legea sportului pentru a creşte protecția socială şi medicală a sportivilor și pentru a creşte atractivitatea sponsorizării domeniului şi a îmbunătăți administrarea federațiilor sportive.

Împreună cu echipa ministerului culturii, vom asigura o mai bună finanțare a proiectelor culturale și editoriale:

  • Pentru dezvoltarea pluralismului mediatic vom sprijini instituţiile mass-media din Fondul de subvenționare în domeniul mass-media;
  • Proiectele culturale, educaționale, de alfabetizare media şi proiectele din domeniul producției de film pentru a promova și dezvolta cinematografia autohtonă, de asemenea vor fi susţinute de stat.
  • Ne propunem să modernizăm muzeele naționale astfel ca acestea să poată oferi publicului oportunități de cunoaștere și de învățare pentru dezvoltarea personală și multe alte proiecte care să dezvolte turismul local.

Pentru bunăstarea cetățenilor, vom armoniza la acquis-ul comunitar legislația muncii prin:

     –   îmbunătățirea siguranței și a sănătății la locul de muncă,

     –   descurajarea muncii nedeclarate și combaterea violenței și hărțuirii la locul de muncă.

– Vom avea un pachet de măsuri pentru a dinamiza piața muncii.

– Vom elabora un nou concept de ajutor social, conform standardelor UE, este prioritar să asigurăm corectitudine la atribuirea gradelor de dizabilitate, dar și a ajutoarelor sociale. Banii cetățenilor trebuie cheltuiți corect și țintit.

– Vom continua măsurile de susținere a familiilor pentru ca Moldova să fie țara în care să dorești să crești copiii. Din 1 ianuarie 2024 indemnizația unică la naștere a fost mărită de aproape 2 ori și este de 20 000 lei. Ne dorim cât mai mulți copii și familii să beneficieze de acest suport semnificativ.

În domeniul sănătății:

  • Vom ajusta cadrul legal în domeniul farmaceutic, al medicamentelor și dispozitivelor medicale la standardele UE.
  • De asemenea, vom veni cu politici de motivare și garanții sociale suplimentare pentru tinerii specialiști la angajarea lor în localitățile rurale. Avem nevoie ca tinerii noștri să vrea să rămână să lucreze în ţară și să fie răsplătiți pentru efortul lor.

Colegii din Comisia mediu, de asemenea, au planuri mari. În această sesiune:

  • Vom adopta proiectul de lege privind măsurile climatice care stabilește realizarea obiectivului privind atingerea neutralității climatice.
  • Vom adopta Codul Silvic, care ne va permite să ne organizăm mai bine pentru a implementa Programul de Împădurire a Republicii Moldova, care prevede 150.000 ha de pădure noi sau restabilite în următorii 10 ani, iar pentru asta este nevoie inclusiv să îmbunătățim cadrul legislativ în domeniul silvic și să-l ajustăm la legislația europeană. Primele 7000 ha de păduri din programul de împădurire al Doamnei Președinte Maia Sandu le-am plantat anul trecut, anul acesta vom continua, dar deja cu o susținere și din partea partenerilor de dezvoltare.
  • De asemenea, vom face modificări la Codul Subsolului pentru a asigura un bun management al resurselor minerale. Anul trecut deja am transmis în gestiunea statului zăcămintele de țiței de la Văleni, astfel, pe viitor, ne vom asigura că următorul gestionar economic va respecta legea și va gestiona resursele energetice ale statului pentru a dezvolta economia țării noastre și se va comporta cu grijă maximă față de resursele naturale din țara noastră.

Pe dimensiunea energetică, progresele realizate de noi în ultimii 2 ani au fost apreciate la cel mai înalt nivel de partenerii internaționali – diversificarea surselor de energie, transpunerea și implementarea directivelor care au fost întârziate cu anii. Chiar și așa, mai avem de muncit și vom face schimbările necesare în legislație pentru a întări și moderniza acest domeniu atât de important în zilele noastre.

  • Vom face modificări la legile cu privire la energia electrică, la energia termică, crearea și menținerea nivelului minim al stocurilor de produse petroliere, dar și multe alte proiecte privind eficiența energetică.
  • Vom ratifica Acordul de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare privind construcția liniei electrice aeriene de tensiune înaltă de 400 kV Suceava-Bălți.

Toate aceste proiecte sunt esențiale pentru asigurarea independenței sectorului energetic și pentru aplicarea soluțiilor mai ecologice pentru economisirea resurselor energetice și a banilor din buzunarele cetățenilor.

Vom aproba proiecte importante care vor mobiliza resurse financiare pentru a construi drumuri, poduri, proiecte importante de infrastructură.

În ultimii 3 ani, de când Maia Sandu a devenit președintă, ne bucurăm de atenția partenerilor noștri de dezvoltare. Comisia politică externă și integrare europeană va lucra împreună cu cele 35 de grupuri de lucru sectoriale care au scopul de a pregăti Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană și promovarea proiectelor de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene;

De asemenea, trebuie să pregătim actele necesare pentru Aderarea Republicii Moldova la Fondul Social European Plus (FSE+) care este principalul instrument al Uniunii Europene pentru investiții în capitalul uman și Asocierea Republicii Moldova la Programul „Europa Digitală” pentru perioada 2024 – 2027. Un rol aparte revine nouă, deputaților, în cadrul diplomației parlamentare în procesul de promovare a cât mai multor acorduri sociale cu țările membre UE, care să ușureze traiul moldovenilor noștri aflați în diasporă.

O altă prioritate pentru noi va fi să îmbunătățim lucrurile în domeniul agricol, să venim în ajutor celor care fac agricultură, iar produsele noastre să fie apreciate atât acasă, cât și pe piețele externe. Pentru aceasta vom veni cu:

  • noi abordări în repartizarea ajutoarelor în baza principiilor UE și a Politicii Agricole Comune,
  • vom aproba și acel cadru normativ în domeniul introducerii pe piață a fertilizanților aliniat la normele UE și nu vom mai admite monopol pe piața fertilizanților, ierbicidelor și pesticidelor.

Lucrăm în continuare la agenda noastră de securitate, în cooperare cu partenerii noștri. Obiectivul nostru este foarte clar: să apărăm Moldova, să îi protejăm pe toți oamenii care trăiesc în Moldova, să ne protejăm democrația noastră, economia noastră, infrastructura noastră, să asigurăm siguranța investițiilor locale și străine.

Acțiunile subversive ale duşmanilor integrării europene nu vor înceta, mai ales că vom fi în an electoral. Vecinii noștri ucraineni de aproape doi ani, luptă eroic pentru libertate, democrație și pentru a trăi în pace la ei acasă. Chiar azi dimineață, la Parlament a fost inaugurată o expoziție cu peste 200 de picturi a copiilor ucraineni și din Moldova în cadrul Proiectului Internațional „Formula păcii în arta copiilor din Ucraina şi din lume”, inițiat de Fundația de binefacere „Galeria copiilor Lviv” din Ucraina și cu sprijinul comunității „Soțiile diplomaților ucraineni” și Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova. Copiii au desenat pacea în viziunea lor. Am văzut atâta culoare, cer senin, soare, familie, căldură în casă. Acești copii merită să trăiască împreuna cu familia lor în casa și țara lor.

Astfel de mesaje ne-au lăsat și elevii care în vacanța de iarnă au vizitat clădirea Parlamentului, de exemplu, Gloria de la liceul „Orizont” ne-a spus că vrea să trăiască într-o țară prosperă, liberă și în pace. Eduard din satul Mihailovca, Cimișlia vrea pace pe pământ pentru că, potrivit lui, tot ce se întâmplă azi în lume acționează asupra copilăriei sale”, iar Daniela ne-a urat să găsim limbă comună între noi deputații.

Să muncim împreună, dragi colegi, funcționari publici, cetățeni, toți cei din administrația publică locală, care astăzi își sărbătoresc ziua profesională, pentru parcursul nostru european, deoarece doar integrarea europeană ne va ajuta pe noi să ne păstrăm în continuare pacea și libertatea. Ne va ajuta să transformăm toată Moldova, sat cu sat, oraș cu oraș, într-o țară europeană, în care oamenii trăiesc în bunăstare și în siguranță.

Déclarations
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Derniers actes législatifs adoptés
 

Adresa
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105
MD-2073, Chișinău
Republica Moldova

Date de contact:
Direcţia petiţii şi audienţe
tel: 022-820-270
Direcția servicii generale
tel:
 022 820 126

 info@parlament.md

 old.Parlament.md

 
   The Moldovan Parliament’s website design was supported by the “Democracy Support Programme in Moldova" – an initiative financed by the European Union and implemented by the Council of Europe