Aprobat de Parlament: Candidații la concursul de admitere la Institutul Național al Justiției, care vor să devină procurori și judecători, vor fi obligați să depună declarația de avere
28.07.2022
Chișinău, 28 iulie 2022 – Candidații la etapa admiterii la Institutul Național al Justiției (INJ), de numire în funcția de judecător sau procuror și de promovare/transfer în funcție, vor fi obligați să depună declarația de avere și interese personale. Proiectul de modificare a Legii cu privire la statutul judecătorului și Legii privind Institutul Național al Justiției a fost susținut,
|
Deputații au adoptat Legea privind emisiile industriale
28.07.2022
Chișinău, 28 iulie 2022 – Legislativul a adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, Legea privind emisiile industriale. Adoptarea actului legislativ face parte din angajamentele asumate de țara noastră în cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, la capitolul ”Mediul înconjurător”.
|
Legislația națională privind evaluarea impactului asupra mediului a fost modificată
28.07.2022
Chișinău, 28 iulie 2022 – Deputații au votat, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul de lege care asigură transpunerea în legislația națională a prevederilor actelor UE în domeniul mediului. Au fost modificate Legea privind evaluarea impactului asupra mediului, Legea privind evaluarea strategică de mediu și Legea privind expertiza ecologică.
|
La Parlament a avut loc o ședință de lucru cu participarea conducătorilor administrațiilor publice locale de nivelul II
27.07.2022
Chișinău, 27 iulie 2022 – Comisia administrație publică a organizat o ședință de lucru cu participarea conducătorilor administrațiilor publice locale de nivelul II.
La ședință au participat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, membrii comisiei parlamentare de specialitate, precum și deputați reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare.
|
Parlamentul va examina, la ședința în plen de mâine, propunerea Guvernului de a prelungi starea de urgență
27.07.2022
Chișinău, 27 iulie 2022 – Deputații vor examina, la ședința în plen de mâine, propunerea Guvernului de a prelungi starea de urgență. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în ședința de astăzi, suplimentul la ordinea de zi a ședințelor plenare din data de 28 și 29 iulie.
Printre subiectele propuse suplimentar de comisiile permanente se numără proiectele de modificare a Legii culturii,
|
Tinerii din Republica Moldova vor putea beneficia de vouchere culturale
27.07.2022
Chișinău, 27 iulie 2022 – Inițiativa legislativă, care prevede acordarea voucherelor culturale tinerilor, va fi propusă spre examinare în plenul Parlamentului. La ședința de astăzi, membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au aprobat raportul pentru un proiect de lege în acest sens.
|
Locuitorii municipiului Bălți vor beneficia de servicii mai eficiente de încălzire a blocurilor locative și de alimentare cu apă caldă
27.07.2022
Chișinău, 27 iulie 2022 - BERD va oferi un grant în valoare de până la două milioane de lei pentru reabilitarea sistemului de livrare a apei calde menajere și implementarea sistemului de distribuție pe orizontală a agentului termic în blocurile locative din municipiul Bălți. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat,
|
Plata de arendă pentru folosirea terenurilor publice ar putea fi stabilită în baza prețului de piață a terenului
27.07.2022
Chișinău, 27 iulie 2022 – Plata de arendă pentru folosirea terenurilor publice ar putea fi stabilită în baza prețului de piață a terenului. Membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul la proiectl de lege menit să aducă claritate procedurii și modului de vânzare-cumpărare a terenurilor publice.
|
Asistență pentru dezvoltare: Statele Unite ale Americii vor acorda țării noastre un grant de 46,3 mln de dolari pentru creștere economică durabilă
27.07.2022
Chișinău, 27 iulie 2022 – Republica Moldova va beneficia de o finanțare suplimentară de 46,3 mln de dolari din partea Statelor Unite ale Americii pentru creștere economică durabilă. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al treisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană.
|
Republica Moldova va beneficia de un grant de 16,7 mln dolari pentru consolidarea democrației participative
27.07.2022
Chișinău, 27 iulie 2022 – Statele Unite ale Americii vor oferi Republicii Moldova o finanțare suplimentară de 16,7 mln de dolari pentru consolidarea democrației participative. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al treisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA pentru consolidarea democrației participative.
|
|