Asistență externă
 
 
Visiting and information
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
 
Accreditation of journalists in Parliament

 
Observator European

Integritatea este Libertate

 
Parliamentary development in the Republic of Moldova
 
 
 
 
 
 
 
Relații cu cetățeanul
Latest news > Press releases
Press releases
Legislativul a organizat conferința anuală „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”, ediția 2023

5R9A1234

Chișinău, 16 iunie 2023 – Consolidarea cooperării guvernării cu societatea civilă și rolul acesteia în promovarea și monitorizarea agendei europene a Republicii Moldova au fost discutate în cadrul conferinței anuale „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”, ediția 2023. Evenimentul a fost organizat de Parlament cu suportul Delegației Uniunii Europene.

La eveniment au participat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, Prim-ministrul, Dorin Recean, deputați, reprezentanți ai autorităților publice, ai corpului diplomatic, ai partenerilor de dezvoltare, precum și peste 100 de reprezentanți ai societății civile.

16.06.2023 - Conferința anuală „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă”, ediția 2023

Discuțiile care au avut loc în cadrul acestui format s-au referit la eficientizarea comunicării și cooperării guvernării cu sectorul asociativ și identificarea celor mai bune practici pentru sporirea transparenței activității legislativului și executivului prin implicarea sectorului non-profit.

În deschiderea conferinței, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a salutat relansarea acestei platforme de dialog, menționând că este una foarte necesară pentru a asigura procese participative și incluzive,  pentru a menține cursul european și a avansa transformarea țării noastre în una europeană.

„Dialogul constant și sincer cu societatea civilă este pentru noi, ca guvernare, unul dintre pilonii pe care ne sprijinim și datorită căruia, sunt sigur, vom reuși să facem lucruri durabile pentru țara noastră. Dumneavoastră, dragi reprezentanți ai societății civile, sunteți legătura noastră directă cu cetățeanul, sunteți vocea lui, dar și un permanent sistem de control al activității noastre, a parlamentarilor”, a menționat șeful legislativului.

În discursul său, Speakerul Igor Grosu a menționat despre crearea Platformei de dialog și participare civică în procesul decizional al Parlamentului, prin care se propune eficientizarea comunicării și cooperării cu reprezentanții sectorului asociativ. De asemenea, a remarcat sprijinul oferit de partenerii de dezvoltare în consolidarea cooperării dintre Parlament și societatea civilă, în contextul aspirațiilor europene ale țării noastre. „Cooperarea dintre Parlament și societatea civilă este cu atât mai importantă cu cât țara noastră începe să lucreze la turații maxime pentru aderarea la Uniunea Europeană. La Parlament armonizăm legislația națională la cea europeană, un proces complex, în care avem nevoie de ajutorul și expertiza pe care le puteți oferi. Aderarea la UE este proiectul nostru comun de țară. Muncim împreună și avansăm pe calea UE tot împreună!”, a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Prezentă la eveniment, Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița,  a făcut o trecere în revistă a instrumentelor utilizate de legislativ pentru asigurarea transparenței decizionale și a activităților desfășurate în Parlament cu implicarea societății civile. „Parlamentul Republicii Moldova susține implementarea principiului transparenței în activitate, adoptând în aceste sens mai multe legi și implementând diferite mecanisme de informare, comunicare și consultare cu sectorul asociativ”, a menționat în discursul său, Tamara Gheorghița.

Untitled

Totodată, Secretarul general al Parlamentului a menționat că îmbunătățirea cooperării dintre legislativ și societatea civilă va contribui la realizarea dezideratului comun de a asigura, a apăra și a promova drepturile și interesele legitime ale cetățenilor. „Secretariatul Parlamentului este deschis pentru colaborarea cu societatea civilă, iar contribuția sectorului asociativ este importantă și valoroasă pentru instituția parlamentară, fiindcă doar prin eforturi comune, prin dialog constant și constructiv putem îmbunătăți lucrurile”, a remarcat  Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița.

Discuțiile dintre reprezentanții autorităților și cei ai societății civile s-au desfășurat în cadrul a trei sesiuni de lucru. Prima sesiune a vizat dezbateri privind cooperarea dintre Parlament, Guvern și societatea civilă, experiențele și perspectivele acestui format de colaborare. Cea de-a doua sesiune s-a referit la rolul societății civile în promovarea și monitorizarea agendei europene a Republicii Moldova. În cadrul celei de-a treia sesiuni, participanții s-au întrunit în grupuri de lucru cu comisiile parlamentare permanente și au discutat despre prioritățile de cooperare sectorială pentru perioada legislativă septembrie – decembrie 2023.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


Back to all
Declarations
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Last legislative acts adopted
 
   The Moldovan Parliament’s website design was supported by the “Democracy Support Programme in Moldova" – an initiative financed by the European Union and implemented by the Council of Europe