Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Cuantumul proporțiilor mari și deosebit de mari, prevăzute în Codul penal, a fost modificat

29.07.2022 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Chișinău, 29 iulie 2022 – Deputații au votat, în cadrul ședinței de astăzi, un proiect de lege, care prevede modificarea cuantumului proporțiilor mari și deosebit de mari, prevăzute în articolul 126 din Codul penal al Republicii Moldova.

Potrivit documentului, proporții mari se vor considera pagubele pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depășesc 40 de salarii medii pe economie. Totodată, la proporții deosebit de mari, cuantumul a fost majorat la cel puțin 100 de salarii medii lunare pe economie, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare în momentul săvârșirii faptei.

Potrivit autorilor, această modificare are scopul de a decriminaliza unele infracțiuni existente. De asemenea, o parte din infracțiunile grave și deosebit de grave vor fi clasificate în infracțiuni ușoare și mai puțin grave.

Proiectul de lege a fost votat, în lectură finală, de 60 de deputați.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la încheierea sesiunii de primăvară 2022 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la încheierea sesiunii de primăvară 2022 a Parlamentului
Agenda
11 august 2022
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 

 Contacte:

Republica Moldova,
MD-2004, mun. Chișinău, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 105

Mail: info@parlament.md

Tel.: 022-820-390
       

   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"