Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
 
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

 
Observator European

Integritatea este Libertate

 
 
 
 
 
 
 
 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Violeta Ivanov s-a întâlnit cu șefa Direcției Europa Continentală a Ministerului Europei și Afacerilor Externe al Franței, Florence Mangin

24.07.2018 Întrevederea Dnei Violeta IVANOV, Președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, cu Dna Florence MANGIN, șefa Direcției Europa Continentala în cadrul Ministerului pentru Europa si Afaceri Externe al Franței

Chișinău, 24 iulie 2018 – Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova, Violeta Ivanov a avut o întrevedere cu Șefa Direcției Europa Continentală a Ministerului Europei și Afacerilor Externe al Franței, Florence Mangin, care efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova. 

La întrevedere au participat deputații Vladimir Vitiuc, Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova și Sergiu Stati, Secretarul Comisiei politică externă și integrare europeană, precum și Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Pascal Le Deunff.

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii despre situația social-economică, stadiul actual de implementare a reformelor și evoluțiile politice recente din Republica Moldova.

Violeta Ivanov a exprimat recunoștință pentru sprijinul politic acordat de Franța în promovarea agendei europene a țării noastre, fiind remarcată cooperarea eficientă existentă între cele două state. 

Președinta Comisiei a trecut în revistă principalele rezultatele înregistrate de Republica Moldova în procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE. „Comparativ cu anii precedenți, de la începutul anului 2016 până în prezent s-au înregistrat progrese importante care se văd și se simt în societate și în economie. Dinamica pozitivă și rezultatele obținute se datorează unei conlucrări eficiente între Parlament și Guvern și unor acțiuni ferme și pragmatice ale guvernării”, a subliniat Violeta Ivanov, menționând că Republica Moldova rămâne ferm angajată în parcursul său european și depune eforturi semnificative pentru a implementa reformele importante menite să eficientizeze funcționarea instituțiilor de stat, să modernizeze economia țării și să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor. 

La rândul său, Florence Mangin a reiterat susținerea Franței pentru calea europeană a Republicii Moldova și implementarea reformelor prevăzute de Acordul de Asociere, care vor favoriza dezvoltarea economică și socială în beneficiul cetățenilor.

Un subiect aparte al dialogului s-a axat pe promovarea colaborării economice între cele două state, valorificarea posibilităților de majorare a volumului schimburilor comerciale și a oportunităților investiționale.

Părțile s-au pronunțat pentru dinamizarea cooperării în domeniile ce prezintă interes reciproc și intensificarea relațiilor moldo-franceze la nivel politic și economic.

Comisia politică externă și integrare europeană



 


Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Ultimele acte legislative adoptate
 

Adresa
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105
MD-2073, Chișinău
Republica Moldova

Date de contact:
Direcţia petiţii şi audienţe
tel: 022-820-270
Direcția servicii generale
tel: 022-820-130

info@parlament.md

 old.Parlament.md

 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"