Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Proiectul Codului administrativ, discutat cu experți din Germania
23.10.17 Ședința lărgită a Comisiei juridice, numiri și imunități

Chișinău, 23 octombrie 2017 – Comisia juridică, numiri și imunități examinează astăzi, în ședință lărgită, amendamentele la proiectul Codului administrativ, propuse pentru adoptarea în lectura a II-a. La dezbateri participă deputați, judecători și experți ai Fundației germane pentru cooperare juridică internațională (Fundația IRZ).

În debutul ședinței, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Raisa Apolschii a menționat că, în premieră, Republica Moldova va avea un Cod administrativ, care va defini modul de funcţionare a instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice. ”Este un Cod revoluționar și a fost votat la 6 iulie curent, de plenul Parlamentului, în prima lectură. Mulțumim experților germani pentru deschidere, implicare și suport în parcursul anevois al proiectului, timp de câțiva ani”, a spus deputata.

Directorul executiv IRZ, Stefan Hülshörster a spus că este o onoare pentru Fundația IRZ care, prin intermediul Ministerului Federal al Justiției, a sprijinit Republica Moldova în procesul de reforme al jurisdicției administrative.

În prezentarea necesității legislative a unui asemenea act, deputatul Igor Vremea a declarat că respectivul Cod este o noutate pe plan național, care va reglementa emiterea de acte administrative de către autoritățile publice, mecanismele de rezolvare a petiţiilor adresate de către cetăţeni și va cuprinde totalitatea actelor legislative care, în prezent, stabilesc raporturile juridice de drept administrativ. Documentul va înlocui actele legislative actuale care se referă la contenciosul administrativ.

În premieră, va fi reglementat refuzul de a primi sau examina o cerere. La fel, pentru prima dată, va fi dispusă obligativitatea întocmirii dosarului administrativ de către autorităţile publice. De asemenea, va fi reglementată procedura de notificare în cadrul procedurii necontencioase, va fi instituită posibilitatea încheierii contractului de împăcare între părţi atât în procedură necontencioasă, cât şi în cea contencioasă.

Proiectul Codului Administrativ este structurat în trei cărţi, care se referă la uniformizarea soluţiilor legale şi reglementarea situaţiilor juridice semnalate de jurisprudenţa administrativă. La fel, prevede simplificarea mijloacelor de acţiune a administraţiei publice prin coerenţa şi predictibilitatea procedurilor și asigurarea stabilităţii procedurilor administrative.

Proiectul urmează a fi discutat și votat în lectură finală.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, în deschiderea sesiunii de primăvară 2023 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, în deschiderea sesiunii de primăvară 2023 a Parlamentului
Agenda
21 martie 2023
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 

 Contacte:

Republica Moldova,
MD-2004, mun. Chișinău, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 105

Mail: info@parlament.md

Tel.: 022-820-390
       

   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"