Andrian Candu, în discuții cu vizitatorii din Orășelul European: Apropierea Republicii Moldova de UE face țara noastră mai puternică
13.05.2017
Chișinău, 13 mai 2017 – Parlamentul a participat, în premieră, la Orășelul European, cu un cort informativ. Evenimentul a fost organizat tradițional de Delegația UE în Republica Moldova, în parteneriat cu autoritățile publice și misiunile diplomatice acreditate în țara noastră.
”Statele membre UE sunt atât de diferite, dar atât de unite prin diversitatea lor și valorile democratice. Noi suntem europeni și Republica Moldova e stat european. În fiecare zi, țara noastră se apropie tot mai mult de UE, de valorile europene, iar acest lucru fac Republica Moldova tot mai puternică”, a declarat Președintele Parlamentului Andrian Candu la ceremonia oficială de deschidere a evenimentului.
”UE va continua să sprijine reformele din Republica Moldova pentru că îi pasă de cetățenii moldoveni. UE va continua să ajute Republica Moldova pentru ca cetățenii să ducă o viață mai bună și să aibă un viitor mai bun”, a menționat Ambasadorul Pirkka Tapiola, Șeful Delegației UE în Republica Moldova.
Speakerul, împreună cu deputați, miniștri, ambasadori, a făcut turul Orășelului European. Ulterior, Andrian Candu s-a aflat la cortul informativ al Parlamentului, unde a discutat cu oamenii veniți la eveniment, a răspuns la întrebările și solicitările vizitatorilor, a prezentat informații despre activitatea parlamentară și a oferit materiale informative despre Parlament.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova