Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Tichetele de masă – inițiativa legislativă a Președintelui Parlamentului Andrian Candu

Chișinău, 1 februarie 2017 – Sistemul tichetelor de masă ar putea fi implementat și în Republica Moldova. Inițiativa aparține Președintelui Parlamentului Andrian Candu.

Proiectul inițiativei legislative cu privire la tichetele de masă a fost prezentat astăzi mediului de afaceri, reprezentanților sindicatelor și patronatelor și instituțiilor de stat vizate. 

”Tichetele de masă se propune să fie în valoare de 45 de lei per zi efectiv lucrată. Acești bani nu se vor impozita și vor putea fi utilizați exclusiv pentru produse alimentare. Valoarea tichetelor de masă va fi indexată anual. Proiectul interzice reducerea salariului angajaților în cazul introducerii sistemului de tichete de masă. Acest sistem funcționează în mai multe state europene. Este o inițiativă de luptă împotriva salariilor în plic, evaziune fiscală, un mijloc de îmbunătățire a calității sănătății și a productivității muncii”, a menționat Andrian Candu, autorul inițiativei.

Potrivit proiectului, tichetele de masă vor putea fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea produselor alimentare, la prezentarea buletinului de identitate. Este interzisă folosirea tichetelor de masă pentru procurarea articolelor din tutun și a băuturilor alcoolice. Tichetele vor putea fi utilizate în magazine alimentare, cantine, restaurante sau cafenele. De asemenea, ele nu vor putea fi schimbate pe bani și nu va fi dat rest din valoarea tichetului.  

Sindicatele consideră binevenit proiectul, menit să sporească protecția socială, să reducă nivelul de îmbolnăvire a angajaților și fluctuația cadrelor. 

La rândul lor, agenții economici au împărtășit experiența acumulată până la această oră în oferirea unor facilități de alimentare pentru angajați. 

Reprezentanții Ministerului Economiei și ai Finanțelor au salutat inițiativa Președintelui Parlamentului, menționând deschiderea pentru completarea și îmbunătățirea proiectului. 

Andrian Candu a anunțat că inițiativa urmează a fi discutată în Parlament în sesiunea de primăvară 2017.

Pentru prima dată tichetele de masă au fost emise în 1954. În prezent, mai multe țări europene, inclusiv Marea Britanie, Italia, Belgia, România și altele aplică acest sistem. 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Igor Grosu, la încheierea sesiunii de toamnă a Parlamentului de Legislatura a XI-a
Discursul Președintelui Parlamentului Igor Grosu, la încheierea sesiunii de toamnă a Parlamentului de Legislatura a XI-a
Agenda
23 mai 2022
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"