|
Eugenia Ostapciuc: Cuvint la inchiderea sesiunii de toamna-iarna 2008 a Parlamentului Republicii Moldova (26 decembrie 2008)
Eugenia Ostapciuc:
Cuvînt la închiderea
sesiunii de toamnă-iarnă 2008
a Parlamentului Republicii Moldova
(26 decembrie 2008)
Stimate domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi şi invitaţi,
Odată cu încheierea sesiunii
curente, de fapt se apropie de sfîrşit şi mandatul legislaturii
a şaisprezecea. Azi, după o perioadă de muncă
încordată, putem menţiona că eforturile deputaţilor
din Fracţiunea PCRM şi ale Parlamentului în întregime au
fost orientate spre atingerea unor obiective majore: reformarea social-economică,
democratizarea societăţii spre binele oamenilor, afirmarea
ţării noastre în comunitatea europeană şi
mondială.
Pentru atingerea acestor obiective am
trasat clar interesele naţionale şi scopurile strategice ale
Republicii Moldova, care au fost incluse în Platforma preelectorală
a PCRM şi în Programele de guvernare. Timpul care s-a scurs
după 6 martie 2005 ne demonstrează, că aceste programe se
îndeplinesc consecvent, iar încrederea populaţiei în capacitatea
noastră de a ne respecta promisiunile electorale rămîne
înaltă.
În pofida eforturilor celor care
încearcă să ne diminueze realizările, să denigreze
activitatea şi imaginea PCRM şi a Fracţiunii, voi aminti pe
scurt, obiectivele-cheie, incluse în Platforma electorală cu care am
cîşţigat alegerile din 2005 şi asupra realizării
cărora am lucrat intens în toţi aceşti ani.
Unul din aceste obiective prevedea, că pe
durata mandatului Bugetul de stat se va dubla. Acest deziderat a fost
îndeplinit. Dacă în anul 2005 Bugetul a constituit la venituri
peste 8,7 miliarde de lei, atunci pentru anul 2009 se preconizează
venituri de 17,7 miliarde de lei, sau mai mult decît se prevedea.
A fost realizată şi sarcina sporirii
de două ori a volumului de investiţii în economia
ţării. Tendinţa creşterii acestui indicator este o urmare a
unei politici economice profesioniste şi corecte, a unor iniţiative
economice ale statului, obţinerea unor condiţii comerciale
preferenţiale în raporturile cu statele din CSI şi Uniunea
Europeană, asigurarea stabilităţii politice şi economice,
care stimulează investitorii să vină în Moldova. Astfel, în anul 2008,
creşterea investiţiilor depăşeşte de 2 ori indicatorii
anului 2005.
Unul din punctele Platformei prevedea
reducerea cotei de impozit pe venit pînă la 15 procente. Pe parcurs,
a fost adoptată o lege, prin care impozitul achitat pentru profitul
reinvestit a fost stabilit la cota zero, iar pentru beneficiul repartizat – la
cota de 15 procente. Au fost micşorate şi ratele de asigurare
în fondul de remunerare a muncii.
Cu referinţă la alte aspecte
economice, putem spune, că, în colaborare cu Preşedinţia
şi Guvernul, deputaţii din Fracţiune au creat cadrul legal
pentru păstrarea unui echilibru la nivel macroeconomic, stabilizarea
monedei naţionale, scăderea inflaţiei, dezvoltarea şi
modernizarea sectorului real al economiei, susţinerea producătorilor
locali, combaterea crimelor economice şi corupţiei etcetera.
La acest capitol am putea menţiona
legile privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici
şi mijlocii, privind Curtea de Conturi, gestionarea şi
deetatizarea patrimoniului de stat, utilizarea resurselor regenerabile de
energie, cu privire la parcurile industriale, la parteneriatul public-privat
şi altele.
Au fost desfăşurate cîteva programe la scară
naţională, pentru dezvoltarea social-economică, în primul
rînd la sate. Printre acestea sînt: Strategia de creştere
economică şi reducere a sărăciei, Programul Naţional
„Satul Moldovenesc”, Programul Naţional de gazificare şi alte
programe şi strategii.
Realizarea lor
consecventă a condus la modernizarea infrastructurii în transport,
reconstrucţia şi reabilitarea obiectivelor de menire
social-culturală, asigurarea localităţilor cu apă
potabilă şi gaze naturale. De exemplu, pînă
în prezent au fost conectate la gazoducte aproximativ 70 la sută din
localităţi, iar pînă la sfîrşitul anului 2010
se planifică încheierea gazificării tuturor localităţilor
din republică.
Reieşind din obiectivul privind crearea a 300 de
mii de locuri de muncă, s-a lucrat intens la deschiderea unor
locuri noi, la păstrarea celor existente, la perfecţionarea
pregătirii cadrelor, la majorarea salariilor etc. La crearea noilor locuri
de muncă a condus şi fondarea diferitor întreprinderi mici
în raioanele republicii, inclusiv cu atragerea capitalului străin,
utilizarea mai bună a capacităţilor, darea în arendă
a suprafeţelor de producţie neutilizate şi altele. În
rezultat, obiectivul trasat este realizat la nivelul de 330 mii de locuri de
muncă.
Stimaţi colegi,
Ridicarea
calităţii vieţii populaţiei, inclusiv prin majorarea de
trei ori a salariului mediu pe Republica Moldova şi aducerea lui la echivalentul
a 300 de dolari pînă la încheierea actualului mandat este nu
doar un punct din Platforma electorală a partidului, dar şi o
prevedere de bază din Programul PCRM. După cum arată datele
statistice, pînă la sfîrşitul anului, acest deziderat va
fi îndeplinit. Se realizează şi prevederile ce ţin de majorarea
de trei ori a salariului din sfera bugetară, a mărimii pensiilor
şi burselor.
Pentru
atingerea acestor obiective sociale, Fracţiunea noastră a contribuit
plenar la crearea unui cadru legal adecvat. Iată doar cîteva din
cele mai importante legi din acest domeniu: legile cu privire la sistemul de
salarizare în sectorul bugetar, cu privire la ajutorul social, cu privire
la măsurile de protecţie socială a populaţiei în
legătură cu majorarea tarifelor la gazele naturale. Au fost operate
modificări importante la legile privind protecţia socială
suplimentară a unor categorii de populaţie, inclusiv a invalizilor de
război, participanţilor la cel de-al doilea război mondial
şi a familiilor lor, şi altele.
Conform
prevederilor din Platforma preelectorală şi Programele de guvernare,
a fost implementată Legea cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală şi lărgirea de peste două ori
a pachetului garantat de servicii medicale prestate populaţiei. În
acest scop, anual au fost adopte Legile fondurilor asigurărilor
obligatorii de sănătate şi a fost asigurată o majorare
substanţială a acumulărilor de mijloace în aceste fonduri.
În acelaşi cadru se înscriu şi Legea securităţii
şi sănătăţii în muncă, Legea privind
finanţarea cheltuielilor legate de tratamentul persoanelor neasigurate,
afectate de maladii social-condiţionate cu impact major asupra
sănătăţii publice, şi altele.
Pe parcursul mandatului a continuat
procesul de ajustare a legislaţiei naţionale la normele comunitare de
drept, noi am adoptat mai multe legi coordonate cu Consiliul Europei, cu alte
organisme continentale, am elaborat o serie de acte legislative care
influenţează direct linia strategică de integrare
europeană. Ţara noastră, contrar afirmaţiilor
opoziţiei, a realizat cu succes Planul individual de acţiuni
“Republica Moldova – Uniunea Europeană“. În prezent se
lucrează asupra elaborării unui nou acord, în cadrul
căruia ţara noastră va beneficia de suport substanţial la
realizarea reformelor, crearea infrastructurii, apropierea de standardele
comunitare şi obţinerea statutului de membru asociat al Uniunii
Europene.
Doamnelor şi domnilor,
În continuare ţin să
mă refer în cîteva cuvinte la apropierea alegerilor
parlamentare - 2009 şi includerea formaţiunilor politice în
cursa pentru obţinerea mandatelor de deputat.
De data aceasta nu mă voi adresa
către colegii din opoziţie cu chemarea să accepte un mod
civilizat de participare la campania electorală. Cred că pentru unii
din ei este deja tîrziu să-şi mai schimbe comportamentul,
dacă n-au făcut-o pînă acum. Mă menţiona doar
că noi am optat întotdeauna pentru organizarea scrutinelor în
mod corect şi democratic, cu excluderea oricăror
încălcări sau falsificări.
Pornind de la lucrul al deputaţilor
noştri în cadrul întîlnirilor permanente cu
alegătorii, noi am contat şi contăm pe sprijinul lor, pe faptul,
că ei sunt bine pregătiţi, se orientează în
promisiunile electorale, şi vor şti să facă o alegere
corectă. De la această tribună le exprim mulţumiri pentru
atitudinea lor realistă, pentru înţelegere şi
susţinere. Sperăm că ei ne vor permite şi în
legislatura a şaptesprezecea să avem posibilitatea de a activa
constructiv, de a continua realizarea programelor naţionale în
folosul întregului popor.
Doresc să mulţumesc pentru munca
depusă pe parcursul sesiunii curente şi a legislaturii în
întregime, atît colegilor din Fracţiunea PCRM, cît
şi deputaţilor din alte grupuri parlamentare, care au adoptat
împreună cu noi multe legi importante. Permiteţi-mi, de
asemenea, să vă felicit cu ocazia Anului Nou – 2009 şi a
sărbătorilor de Crăciun, să vă adresez sincere
urări de bine şi de sănătate. Fie ca toate problemele
şi nevoile să rămînă în trecut, iar noi să
intrăm în noul an doar cu gînduri bune, cu sentimente curate
şi cu intenţii frumoase.
|