Oportunități de extindere a cooperării cu Polonia au fost discutate la întrevederea speakerului Zinaida Greceanîi cu ambasadorul acestei țări
24.12.2019

Chișinău, 24 decembrie 2019 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi s-a întâlnit, astăzi, cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk.
Interlocutorii au discutat despre relațiile actuale de colaborare moldo-polonă și oportunitățile de extindere a acestora. A fost subliniată importanța impulsionării activității Grupurilor parlamentare de prietenie și a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și Republicii Polonia.
În persoana ambasadorului, Zinaida Greceanîi a mulțumit Poloniei pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova în raporturile bilaterale și în cadrul instituțiilor europene.
A fost remarcată susținerea diasporei poloneze din Republica Moldova, fiind salutată păstrarea și dezvoltarea culturii și tradițiilor autentice în comunitățile compacte ale polonezilor din țara noastră.
Totodată, speakerul a accentuat interesul pentru dinamizarea cooperării moldo-polone prin valorificarea potențialului comercial-economic, inclusiv creșterea volumului de mărfuri moldovenești livrate pe piața polonă.
Bartłomiej Zdaniuk a exprimat deschiderea deplină a țării sale de a împărtăși experiența în implementarea proiectelor de dezvoltare economică și agroindustrială, a infrastructurii, de consolidare a autonomiei locale, etc.
În încheiere, oficialii și-au dorit sărbători de iarnă fericite și au împărtășit interesul pentru cooperarea cu succes în anul 2020, precum și pentru dezvoltarea în continuare a unor relații foarte bune între popoarele Moldovei și Poloniei.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova