Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Modificări la Legea privind administrația publică locală: viceprimarii vor fi aleși și eliberați din funcție la propunerea primarului

15.08.2019 Ședința plenară

Chișinău, 15 august 2019 – Președinții de raioane vor fi aleși din rândul consilierilor, iar viceprimarii vor fi aleși și eliberați din funcție la propunerea primarului. Parlamentul a aprobat în lectura a doua, în ședința plenară de astăzi, modificări la Legea privind administrația publică locală.

”Conform prevederilor actuale, în calitate de președinte al raionului, efectiv poate fi aleasă o persoană care să nu fie ales local și care să nu fi participat în campanie electorală, adică să nu dispună de reprezentativitate acordată de colectivitatea locală”, menționează autorii inițiativei legislative.

Alte modificări prevăd alegerea și eliberarea din funcție a viceprimarilor. Viceprimarii vor fi aleși și eliberați din funcție la propunerea primarului, prin decizie a consiliului, adoptată cu votul majorităţii consilierilor aleşi. În cazul în care proiectul de decizie va fi exclus de pe ordinea de zi la două ședințe consecutive de către consiliu sau nu întrunește numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul va numi sau elibera din funcție viceprimarul prin dispoziție, care se aduce la cunoștința consiliului.

De asemenea, modificările legislative prevăd și faptul că în funcția de vicepreședinte va putea fi aleasă orice persoană, inclusiv din rândul consilierilor. 

”Este extrem de important ca anume primarul să dețină un rol decisiv în procesul de selectare și numire în această funcție a persoanelor care se potrivesc viziunilor primarului și corespund cerințelor profesionale înaintate de el. În caz contrar, instituția de viceprimar se transformă în una formală, generatoare de conflicte și fără a contribui la eficiența actului guvernamental la nivel local”, se precizează în nota informativă a proiectului

Parlamentul este în sesiune extraordinară în perioada 12-16 august curent. 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Agenda
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"