Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
COMUNICAT DE PRESĂ
 
Chișinău, 19 iulie 2012 – Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Tong MINGTAO.
 
În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce țin de consolidarea și diversificarea bunelor relații de prietenie dintre Moldova și China, în beneficiul ambelor țări și popoare.
 
În context, Ambasadorul Tong MINGTAO a pledat pentru valorificarea și dezvoltarea potenţialului existent în domeniul comercial-economic şi investiţional, cultural și umanitar, și a menționat ascendenţa relaţiilor bilaterale. Dinamizarea și consolidarea relațiilor bilaterale, a specificat Tong MINGTAO,  are loc atât pe dimensiunea economică, cât și pe cea politică, implicit prin vizite reciproce de delegații la nivel de Executiv și Parlament.
 
În cadrul întrevederii, Președintele Parlamentului Marian Lupu a apreciat dinamizarea dialogului politic bilateral și a menționat că, la modul obiectiv, acest fapt impulsionează și colaborarea comercial-economică dintre țările noastre. Șeful Legislativului a relevat importanţa consolidării şi impulsionării cooperării interparlamentare între ambele state, realizată prin vizite reciproce la nivelul conducerii Legislativelor, contacte la nivel de Comisii parlamentare şi Grupuri de prietenie. De asemenea, Președintele Parlamentului a adus mulțumiri pentru donarea Parlamentului Moldovei a unui lot de echipament IT în valoare totală de 78 125 dolari SUA (500 mii yuani chinezeşti), urmare a vizitei la Chişinău a domnului Sang GUOWEI, Vicepreşedintele Comitetului Permanent al Marii Adunări Naţionale a Reprezentanţilor Poporului Chinez.
 
În același context, Marian Lupu a apreciat susţinerea de către China a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în contextul dosarului transnistrean, și a reiterat sprijinul politic privind respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Chinei. Exprimăm interesul de a continua cooperarea reciproc avantajoasă în cadrul organismelor internaţionale, a menționat Președintele Parlamentului, și a salutat disponibilitatea părţii chineze de a finanţa proiecte concrete în domenii de interes reciproc: infrastructura drumurilor, telecomunicaţii, agricultură, dezvoltarea parcurilor industriale, crearea unei zone economice libere pentru investiţiile chineze în Moldova etc. 
 
Pe finalul întrevederii, Marian Lupu a reiterat invitaţia de a vizita Republica Moldova, adresată Preşedintelui Marii Adunări Naţionale a Reprezentanţilor Poporului Chinez, Wu Bangguo.
 
 
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Înapoi spre toate
Declaraţii
Mesajul Preşedintelui Parlamentului Marian LUPU cu prilejul ședinței extraordinare a Congresului Autorităților Locale din Moldova
Mesajul Preşedintelui Parlamentului Marian LUPU cu prilejul ședinței extraordinare a Congresului Autorităților Locale din Moldova
Agenda
21 mai 2013
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"