Vizite și informare
Buletin Parlament Info
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
O importantă companie bulgară, interesată să investească în domeniul financiar-bancar din Republica Moldova

28.01.2019 Întrevedere Andrian Candu cu reprezentanții „Doverie United-Holding AD” 

Chișinău, 28 ianuarie 2019 – Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat cu conducerea unui investitor european, care și-a manifestat interesul de a investi în țara noastră.  

Compania bulgară „DOVERIE UNITED-HOLDING AD” este interesată să investească în domeniul financiar-bancar din Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor, Andrian Candu a menționat că Republica Moldova este interesată să atragă investiții străine în diferite domenii.

”După criza bancară prin care a trecut țara noastră, am adoptat un pachet legislativ complex de asanare a sectorului financiar-bancar și a-l face mai atractiv pentru investitorii străini”, a precizat Andrian Candu.

La rândul lor, reprezentanții companiei bulgare și-au exprimat încrederea că investiția anunțată va permite modernizarea sectorului, deoarece compania are  o experiență internațională bogată în domeniul economic. 

”DOVERIE UNITED-HOLDING AD” este una dintre cele mai importante companii din Bulgaria. A fost înființată în anul 1996 ca un fond de privatizare cu un portofoliu de participații în peste 20 de întreprinderi din diverse domenii economice, care activează în mai multe țări din regiune.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de primăvară a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de primăvară a Parlamentului
Agenda
19 martie 2019
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"