Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Republica Moldova va continua să beneficieze de suportul Marii Britanii în implementarea agendei de reforme

19.10.2018 Întrevederea președintelui Andrian Candu, cu Martin Harris, Directorul Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală, Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Chișinău, 19 octombrie 2018 – Republica Moldova va continua să beneficieze de suportul Marii Britanii în implementarea agendei de reforme, în special în lupta cu corupția, consolidarea securității naționale și reformarea sistemului financiar-bancar. Declarația a fost făcută în cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu Directorul Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrala din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Martin Harris. 

Speakerul a mulțumit Marii Britaniei pentru susținerea financiară oferită țării noastre prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare a Guvernului britanic. Scopul Fondului constă în acordarea asistenţei în domeniul reformelor şi a bunei guvernări în 5 state din Parteneriatul Estic şi Balcanii Occidentali. În perioada 2016-2017, au fost alocate peste 5 mln euro pentru implementarea a 8 proiecte în Republica Moldova. Priorităţile Fondului pentru 2018 în Republica Moldova sunt: consolidarea mass-mediei independente şi a comunicării strategice, creşterea economică şi îmbunătăţirea mediului de afaceri, combaterea corupţiei şi susţinerea răspunderii democratice.

Președintele Parlamentului a menționat importanța consolidării relațiilor moldo-britanice post-Brexit și negocierea unui nou acord care ar transpune prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova – UE. 

La rândul său, Martin Harris a încurajat autoritățile în continuarea reformelor și obținerea mai multor progrese, acest lucru contribuind la diminuarea provocărilor. Oficialul britanic a subliniat faptul că este important ca Republica Moldova să treacă testul democrației la alegerile parlamentare de anul viitor și să demonstreze atașamentul față de valorile democratice, asigurând organizarea unui scrutin electoral corect și transparent. 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Agenda
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"