Vizite și informare
Buletin Parlament Info
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Militarii cu studii gimnaziale nu vor mai fi eliberați din serviciul militar, la expirarea contractului
12.10.2018 Ședința plenară a Parlamentului

Chișinău, 12 octombrie 2018 – Militarii cu studii gimnaziale nu vor mai fi eliberați din serviciul militar, la expirarea contractului. Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de modificare a unor acte legislative, în I lectură. 

Potrivit noilor reglementări, structurile militare nu vor mai putea să elibereze din serviciu persoanele care dețin doar studii gimnaziale, după expirarea termenului de acțiune al primului contract de îndeplinire a serviciului militar. În prezent, conform prevederilor legislației în vigoare, la încadrarea în serviciul militar a persoanelor din efectivul de soldați cu studii gimnaziale, contractul se încheie pe un termen de 3 ani, cu condiția ca, în această perioadă, persoana să obțină studii de nivel liceal sau profesional tehnic. În caz contrar, la expirarea contractului, militarii urmează a fi eliberați din serviciul militar, acordându-li-se și trei solde lunare.

Totodată, proiectul prevede noi grade militare pentru soldați și sergenți, care vor fi corelate cu funcțiile militare pe care le vor ocupa, studiile și pregătirea profesională, vechimea în funcția și gradul militar deținute anterior.
 
Potrivit autorilor, proiectul delimitează în mod clar rolul soldatului și sergentului în cadrul unităților militare. Totodată, noile prevederi vor asigura interoperabilitatea între efectivul de militari din categoria soldați și sergenți cu efectivul militar similar din alte țări, în special pentru misiunile multinaționale de menținere a păcii.
 
Proiectul constituie un element al primei etape în cadrul procesului de profesionalizare a Forțelor Armate. 
 
Proiectul urmează a fi votat în lectură finală de plenul Parlamentului.
 
 
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul președintelui Parlamentului Andrian Candu la închiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului
Discursul președintelui Parlamentului Andrian Candu la închiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului
Agenda
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"