Visiting and information
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Accreditation of journalists in Parliament

Parliamentary development in the Republic of Moldova
 
Relații cu cetățeanul
Latest news > Press releases
Press releases
Grupul de Lucru pentru Găgăuzia dezvoltă strategii de continuare a dialogului între Comrat şi Chișinău în sesiunea parlamentară următoare
11 iulie 2018, Chișinău – Ambasadoarea Suediei, Signe Burgstaller a găzduit o discuţie cu membrii Grupului de Lucru pentru Găgăuzia şi CMI (Crisis Management Initiative) pentru a evalua rezultatele şi dificultăţile dialogului parlamentar din ultimii trei ani şi pentru a discuta strategii pentru asigurarea continuării durabile a procesului de dialog între Chișinău şi Comrat. La eveniment au participat şi Preşedintele Adunării Populare, Vladimir Kîssa şi Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah. Discuţia de totalizare a fost organizată ca urmare a ultimei şedinţe a Grupului de Lucru pentru Găgăuzia din această sesiune parlamentară, desfăşurată pe 4 iulie.
 
Evaluând ultimii trei ani ai procesului, membrii Grupului de Lucru pentru Găgăuzia au menţionat că prin intermediul dialogului au învăţat să vadă diferite perspective ale aceluiaşi subiect şi cum să lucreze împreună pentru a rezolva problemele comune.
 
Această capacitate de a găsi un consens privind subiectele ce vizează relaţiile între Chișinău şi Comrat a creat premise pentru rezultate importante, în special, stabilirea unui acord de a testa o abordare privind armonizarea ambelor seturi de acte legislative. Având la bază această abordare, Grupul de Lucru pentru Găgăuzia a făcut propuneri pentru amendarea a 32 de legi naţionale în domeniul sănătăţii, culturii, economiei şi mediului, patru dintre care au fost deja adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova.
 
De asemenea, grupul a fost de acord ca viitorul dialogul politic să continue a fi construit având la bază contribuţii substanţiale ale experţilor şi să ducă la rezultate concrete. Participanţii au subliniat necesitatea continuării dialogului la nivel parlamentar pentru a îmbunătăţi cooperarea între centru şi autonomie, pentru a rezolva aspecte tehnice şi pentru a include ramurile executive, cum ar fi agenţiile de dezvoltare şi de implementare a politicilor. Discuţia a evidenţiat şi necesitatea de a stabili un mecanism permanent, cu o abordare sistematică şi incrementală pentru armonizarea legislaţiei şi clarificarea competenţelor între centru şi autonomie.
 
Membrii Grupului de Lucru pentru Găgăuzia şi alţi participanţi la întâlnire au recunoscut importanţa suportului primit din partea Ambasadei Suediei şi au evidenţiat rolul CMI în asigurarea condiţiilor favorabile pentru desfăşurarea procesului de dialog.
 
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a declarat: „Îmi exprim gratitudinea faţă de Ambasadoarea Suediei pentru iniţierea acestui proces complicat, care a devenit o platformă importantă de dialog. Aceste rezultate reprezintă o bază foarte bună pentru continuarea procesului.”     
 
Preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Vladimir Kîssa a apreciat progresul realizat pe parcursul celor trei ani de dialog. „Procesul a fost dificil la început, cu multe subiecte complicate. Acum am învăţat să ne ascultăm reciproc. Este un rezultat foarte important! Sperăm că viitorul Parlament va aduce noi membri în Grupul de Lucru pentru Găgăuzia şi suportul din partea altor membri ai legislativului de la Chișinău.”
 
Signe Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Moldova a spus: „Îmi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care s-au dedicat acestui proces de dialog şi eforturilor de a explora oportunităţile de a face acest proces de dialog mai durabil în timp, de a clarifica competenţele autonomiei şi de a îmbunătăţi dinamica între autonomie şi centru. Suedia este foarte dedicată acestui proiect şi vreau să vă urez mult succes în viitor.”
 
Grupul de Lucru pentru Găgăuzia a fost creat în anul 2015 şi este format din 7 reprezentanţi din Parlamentul Republicii Moldova şi 7 reprezentanţi ai Adunării Populare a Găgăuziei. Ca platformă pentru dialog permanent între Chișinău și Comrat, Grupul de Lucru pentru Găgăuzia oferă o platformă pentru o muncă susținută asupra subiectelor legate de dezvoltarea pe termen scurt și lung a autonomiei și unde pot fi rezolvate pe cale legislativă diverse aspecte specifice ce vizează relaţia între centru şi autonomie.
 
Despre Proiectul „Gagauzia Dialogue”
Proiectul „Suport pentru exercitarea eficientă a atribuţiilor autonomiei Găgăuze în cadrul constituţional al Republicii Moldova” susţine funcţionarea Grupului de Lucru pentru Găgăuzia. Proiectul este finanţat de Ambasada Suediei în Republica Moldova şi facilitat de către CMI Moldova. Suedia şi-a asumat susţinerea pe termen lung a ţărilor Parteneriatului Estic prin intermediul Strategiei Rezultatelor 2014 – 2020. Sectoarele prioritare includ democraţia consolidată, un stat mai dezvoltat în conformitate cu principiile statului de drept şi incluziunea de gen.
CMI este o organizaţie non-guvernamentală finlandeză, fondată în 2000 de Martti Ahtisaari, deţinător al premiului Nobel pentru Pace, fost preşedinte al Finlandei. CMI activează în domeniul prevenirii şi aplanării tensiunilor și conflictelor, iar în prezent este implicată în administrarea unor programe regionale Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Africa.

Back to all
Declarations
Discursul președintelui Parlamentului Andrian Candu la închiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului
Discursul președintelui Parlamentului Andrian Candu la închiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului
Agenda
Monday, November 19, 2018
At the moment there are no records for the selected date
Last legislative acts adopted
 
   The Moldovan Parliament’s website design was supported by the “Democracy Support Programme in Moldova" – an initiative financed by the European Union and implemented by the Council of Europe