Vizite și informare
Buletin Parlament Info
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Andrian Candu: Aspirăm să fim parte a lumii libere de dragul generațiilor noi

29.06.2018 Președintele Andrian Candu la dezbaterea publică organizată de Atlantic Council

Washington, 29 iunie 2018 - Este nevoie de timp ca să construim instituții și un stat de drept, iar reformele să înceapă să funcționeze. Nu cerem suport necondiționat, suntem adepții abordării ”mai mult pentru mai mult”, fără a uita că suntem  pe prima linie, dacă noi eșuăm alte state din UE sunt în pericol, a declarat Andrian Candu la o dezbatere publică organizată de Atlantic Council pentru președinții Parlamentelor din Moldova, Georgia și Ucraina. 
 
Potrivit lui Andrian Candu, s-ar putea ca anumiți politicieni din UE să fi obosit de Parteneriatul Estic, dar ”noi insistăm de dragul generațiilor tinere care vor să trăiască într-o lume libera. Din cauza unor lacune normative, ne confruntăm cu tensiuni majore legate de alegerile din capitală la acest moment, dar este important ca partenerii noștri să rămână angajați și să ne susțină, pentru că lucrurile nu se schimbă peste noapte, iar societatea este încă scindată”.
 
Președintele Parlamentului a declarat că în situația din Chișinău nu vorbim despre decizia instanței și nu criticăm judecătorii care au urmat legea, dacă vrem să construim un stat de drept. Legislația interzice agitația electorală în ziua tăcerii, vom constitui o comisie în Parlament pentru a examina posibilitatea eliminării lacunelor din legislație care duc la hotărâri disproporționate în raport cu acțiunile actorilor electorali. Poate ar fi cazul să preluam experiența altor state, inclusiv SUA, pentru a evita situații similare în alegerile parlamentare”, a mai spus Andrian Candu.
 
Rugat să comenteze decizia de a crea acest bloc interparlamentar de cooperare regională pentru securitate, președintele Parlamentului a spus că există două obiective majore pentru cele trei țări.
 
Primul vizează buna implementare a Acordurilor de Asociere cu UE, care implică reforme dificile și aspirații similare legate de integrarea european. Al doilea – sunt provocările din exterior. ”Avem teritorii ocupate, iar Moldova care luptă cu această problemă din 1992 și a învățat multe între timp. Propaganda, războiul hibrid, știrile false, precum și securitatea energetică, implicit  proiectul Nord Stream 2, un proiect și un subiect utilizat de Federația Rusă drept armă împotriva regiunii noastre. Putem face schimb de experiențe, lecții învățate și să împărtășim cunoștințele, astfel ajutându-ne reciproc. Trei voci, trei țări cu același mesaj, aceleași obiective sunt mai puternice decât fiecare în parte. Mulțumesc SUA pentru înțelegerea regiunii, realității noastre și pentru suport”, a spus Andrian Candu.
 
Președintele Parlamentului Andrian Candu, împreună cu omologii săi din Georgia și Ucraina efectuează, în premieră, o vizită trilaterală în SUA pentru a cere angajament deplin și activ pentru securitate și reforme în regiune, în perioada 25 iunie-1 iulie. 
 
 
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
 

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de primăvară a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de primăvară a Parlamentului
Agenda
19 martie 2019
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"