Vizite și informare
Buletin Parlament Info
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Noua redacție a proiectului cu privire la eficienţa energetică, aprobată, în I lectură
Chișinău, 20 aprilie 2018 – Parlamentul a examinat, în ședința de astăzi, noua redacție a proiectului de lege cu privire la eficienţa energetică și l-a aprobat, în I lectură.
 
Potrivit autorilor, scopul proiectului este crearea cadrului juridic necesar pentru promovarea şi îmbunătăţirea eficienţei energetice inclusiv prin realizarea planurilor de acţiuni în domeniul eficienţei energetice, prin dezvoltarea pieţei de servicii energetice, precum şi prin implementarea altor măsuri de eficientizare a consumurilor de energie. Totodată, acesta conţine un şir de elemente noi, transpuse din Directiva europeană cu privire la eficienţa energetică.
 
Noile prevederi se referă la schemele de obligaţii de eficienţă energetică, prin care operatorii sistemelor de distribuţie a energiei electrice, a gazelor naturale şi importatorii de produse petroliere sunt desemnați ca părţi obligate. Acestea vor contribui financiar la realizarea anuală de noi economii de energie în volumul total anual al vânzărilor de energie consumatorilor finali, calculat ca medie pe perioada de 3 ani anterioară datei de 1 ianuarie 2016.
 
Pentru realizarea economiilor de energie atribuite în cadrul schemei de obligaţii, părţile obligate vor transfera pe conturi trezoreriale deschise în bugetul de stat contribuţii anuale echivalente cu totalul cheltuielilor necesare pentru realizarea măsurilor de eficienţă energetică în contextul îndeplinirii obligaţiilor aferente. Contribuţiile anuale vor fi stabilite şi aprobate de  Guvern şi se vor transfera trimestrial, în tranşe egale, până la data de 15 a lunii următoare trimestrului de gestiune. Prima tranşă urmează a fi făcută până la 15 aprilie a fiecărui an.
 
Un alt capitol se referă la eficienţa energetică în utilizarea energiei. Acesta include și renovarea clădirilor prin implementarea cerinţelor minime de performanţă energetică a clădirilor rezidenţiale, comerciale, a clădirilor de birouri, a altor tipuri de clădiri indiferent dacă acestea aparţin sectorului public sau privat.  Renovarea fondului imobiliar naţional se va efectua în condiţiile stabilite în Strategia sectorială pentru renovarea fondului imobiliar naţional.
 
Totodată, proiectul de lege prevede şi îmbunătăţiri/completări a unor prevederi din legea actuală, cum ar fi auditul energetic susţinut prin îmbunătăţirea şi simplificarea reglementărilor, dezvoltarea serviciilor energetice  pentru asigurarea disponibilității cererii şi ofertei. De asemenea, sunt acțiuni de organizare a programelor de informare şi de sensibilizare a întreprinderilor mici şi mijlocii, în legătură cu cele mai bune practici utilizate pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice şi pentru reducerea consumului de energie.
 
Alte prevederi se referă la măsurile de atragere la răspundere pentru încălcările legislaţiei în domeniul eficienţei energetice și cele de restructurare a cadrului instituţional şi dezvoltare a capacităţilor de pe filiera ce ţine de eficienţa energetică. Astfel este prevăzută crearea autorităţii responsabile de implementarea politicilor în domeniu, prin  reorganizarea Agenţiei pentru Eficienţă Energetică prin fuziune (absorbţie) cu Fondul pentru Eficienţă Energetică.
 
Potrivit autorilor, necesitatea elaborări şi adoptării noii Legi cu privire la eficienţa energetică reiese din angajamentele asumate prin Acordului de Asociere între Republica Moldova - Uniunea Europeană şi statele membre ale acestora de a introduce standarde internaţionale relevante la nivel naţional şi apropierea treptată între normele Republicii Moldova şi cele ale UE în domeniul eficienţei energetice.
 
Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 


Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de primăvară a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de primăvară a Parlamentului
Agenda
19 martie 2019
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"