Vizite și informare
Buletin Parlament Info
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
USAID va examina prioritar solicitările Republicii Moldova
17.04.2018 Întâlnire Andrian Candu cu Brock D. Bierman, Șef al Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul USAID
 
Washington, 17 aprilie 2018 -  Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Brock D. Bierman, Șef al Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

În cadrul întrevederii, președintele Parlamentului a solicitat suport pentru teme de importanță vitală cum este securitatea energetică a Republicii Moldova, dar și alte domenii de dezvoltare. Brock D.Bierman s-a angajat, la rândul său, în regim prioritar, să examineze solicitările și să fie identificate soluții pentru dosarele prezentate.  
 
Părțile au discutat, de asemenea, despre dezvoltarea micului business și reformele promovate de autorități în acest sens, cooperarea cu societatea civilă, dezvoltarea mass media locală și posibile facilități pentru aceasta.
 
De menționat că Șeful Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Brock D. Bierman, este descendent din Republica Moldova și a avut dintotdeauna o contribuție aparte în sprijinul reformelor democratice și a proiectelor de dezvoltare a țării noastre.
 
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul președintelui Parlamentului Andrian Candu la închiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului
Discursul președintelui Parlamentului Andrian Candu la închiderea sesiunii de toamnă a Parlamentului
Agenda
21 aprilie 2018
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"