Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Vizite și informare

Buletin Parlament Info

Integritatea este Libertate

Integritatea este Libertate

 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Parlamentul a menținut votul exprimat anterior pentru legile remise de șeful statului spre reexaminare

Chișinău, 21 septembrie 2017 – În cadrul primei ședințe plenare din sesiunea de toamnă curentă, Parlamentul Republicii Moldova a reexaminat și menținut votul exprimat anterior pentru legile remise de șeful statului.
 
Astfel, deputații au susținut poziția exprimată anterior asupra Legii cu privire la energetică, Legea cu privire la tichetele de masă, Legea pentru modificarea și completarea Codului muncii, Legea cu privire la prevenirea și combaterea terorismului,  Legea cu privire la distincțiile de stat ale Republicii Moldova și alte trei Legi de modificare și completare a unor acte legislative.
 
Potrivit art.93 (2) din Constituție, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.
 
La fel, în cadrul ședinței Legislativului de astăzi a fost aprobat, în prima lectură, proiectul pentru majorarea cu 10% a salariilor de funcție ale angajaților din sectorul bugetar, stabilite în Rețeaua tarifară unică.
 
Potrivit proiectului, de majorare vor beneficia peste 120 mii de angajați din instituțiile de învățământ, cultură și artă, medico-sanitare și asistență socială, cultură fizică și sport, sfera științei și inovării. De asemenea, se vor majora și salariile militarilor, polițiștilor, angajaților din organele apărării naționale, securității statului și ordinii publice, remunerarea cărora se efectuează în baza Rețelei tarifare unice.
 
Pentru angajații din domeniul educației majorarea se va efectua de la 1 septembrie curent, iar pentru salariații din alte domenii de activitate – din 1 ianuarie 2018. Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.
 
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 


Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de toamnă a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de toamnă a Parlamentului
Agenda
22 octombrie 2017
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"