Visiting and information
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Accreditation of journalists in Parliament

Parliamentary development in the Republic of Moldova
 
Relații cu cetățeanul
Latest news > Press releases
Press releases
De Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei, cetățenii sunt îndemnați să fie conștienți de efectul acțiunilor lor asupra mediului

În fiecare an, la 17 iunie, este marcată în întreaga lume unul din cele mai importante evenimente ecologice – Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei. Tema pentru ediția din 2017 este ”Pământul nostru, Casa noastră, Viitorul nostru”.

Data de 17 iunie ca Ziua mondială pentru combaterea deșertificării a fost proclamată de către Adunarea Generală în anul 1994 (rezoluţia 49/115). În acelaşi an, a fost adoptată Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării, iar statele lumii au fost invitate să dedice această zi mediatizării necesităţii cooperării internaţionale pentru combaterea deşertificării şi efectelor secetei.

Deşertificarea este unul dintre cele mai alarmante procese de degradare a mediului la nivel mondial, cu implicații grave pentru biodiversitate, siguranță ecologică, eradicarea sărăciei, stabilitatea socio-economică și pentru dezvoltarea durabilă. În fiecare an, deşertificarea şi seceta aduc pierderi de producţie agricolă, evaluate la circa 42 miliarde de dolari.

Deșertificarea este procesul de degradare a terenurilor și ecosistemelor provocate de schimbările climatice și activitățile antropogene. Aceasta este determinată de procese intense de aridizare, creștere a frecvenței și intensității perioadelor de secetă, creștere progresivă a temperaturilor medii anuale, precum și din cauza activităților umane – exploatarea agricolă nesustenabilă, minerit, pășunatul în exces, despădurirea suprafețelor de fond forestier, sărăcirea drastică a solului în materie organică și elemente nutritive. 

17 iunie reprezintă o ocazie pentru toată omenirea de a sublinia necesitatea stopării sau încetinirii procesului de deșertificare și conștientizarea efectelor secetei, prin implementarea unor soluții adecvate, cu participarea comunității si cooperarea tuturor părților implicate.

Din aceste considerente, fiecare dintre noi, cetățenii Republicii Moldova, trebuie să fim conștienți de efectul acțiunilor noastre asupra mediului și cu eforturi individuale sau colective, la nivel local, regional, național și cel global să putem contribui la sănătatea planetei, a plaiului natal, la sănătatea noastră și a generațiilor viitoare.

Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice

 


Back to all
Declarations
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de toamnă a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu în cadrul ședinței de încheiere a sesiunii de toamnă a Parlamentului
Agenda
Sunday, December 17, 2017
At the moment there are no records for the selected date
Last legislative acts adopted
 
   The Moldovan Parliament’s website design was supported by the “Democracy Support Programme in Moldova" – an initiative financed by the European Union and implemented by the Council of Europe