Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Violeta Ivanov a participat la aniversarea a 150-a a ecologiei ca știință

Chișinău, 14 septembrie 2016 – Președinta Comisiei administrație publică, dezvoltarea regională, mediu și schimbări climatice a Parlamentului Republicii Moldova, Violeta Ivanov a participat la Conferința științifică internațională „Probleme ecologice și geografice în contextul dezvoltării durabile a Republicii Moldova: realizări și perspective”. Conferința este organizată cu prilejul aniversării a 150 de ani de la apariția ecologiei ca știință și a 70-a de la fondarea primelor instituții științifice academice.

În cadrul evenimentului, Violeta Ivanov a remarcat că ecologia este unul din principalii piloni, de rînd cu dezvoltarea economică și socială, ai dezvoltării durabile, care actualmente a devenit un amplu concept științific și filosofic, în baza căruia comunitatea internaţională implementează un program cuprinzător de acţiuni.

Președinta Comisiei parlamentare a subliniat că funcția ecologică principală a statului constă în asigurarea unei corelări științific argumentate a intereselor economice și ecologice ale societății, a garanțiilor necesare pentru crearea și menținerea unui mediu favorabil de viață. Realizarea acestei funcții se bazează pe interacțiunea societății și naturii în trei forme: utilizarea naturii și resurselor ei; protecția mediului; asigurarea securității ecologice.

„Pentru Republica Moldova – stat cu resurse naturale modeste – principala sarcină este consolidarea eforturilor comune – atît din partea autorităților publice ale statului, cît și din partea comunității științifice, societății civile, și fiecărui cetățean în parte, pentru viitorul durabil al țării noastre; pentru păstrarea echilibrului natural, protecția mediului înconjurător, a resurselor naturale, atmosferei, solului, apelor, pădurilor; pentru întreprinderea unor acțiuni concrete, orientate spre menținerea, regenerarea și conservarea ecosistemelor naturale, a diversității regnului vegetal și animal în interesele generației actuale și ale generațiilor viitoare”.
 


Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice

 


Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Agenda
22 februarie 2020
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"