Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Combaterea rețelelor criminale ale traficanților de droguri, discutată în cadrul unei audieri publice
 
Chișinău, 14 septembrie 2016 - Prevenirea și combaterea consumului de droguri, precum și combaterea rețelelor criminale ale traficanților de droguri au fost discutate astăzi în cadrul unor audieri publice organizate de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică.

La audieri au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Serviciului Informații și Securitate, Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră, Comisiei Naționale Antidrog, societății civile și alte părți interesate.

Scopul audierilor a constat în evaluarea situației actuale privind combaterea rețelelor criminale ale traficanților de droguri, precum și elaborarea propunerilor privind măsurile suplimentare pentru combaterea mai eficientă a fenomenului, întrucât Republica Moldova reprezintă o zonă de tranzit a acestor substanțe.

În cadrul ședinței reprezentanții instituțiilor specializate au prezentat informații privind măsurile întreprinse în prevenirea și combaterea consumului de droguri și combaterea rețelelor criminale ale traficanților de droguri pentru perioada 2014-2016, cooperarea cu structurile și organizațiile internaționale, precum și colaborarea instituțiilor responsabile cu societatea civilă în vederea diminuării consumului și traficului de droguri.

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Roman Boțan s-a referit la măsurile ce urmează a fi întreprinse în acest sens de către Comisia de profil.

“Comisia securitate națională, apărare și ordine publică va efectua deplasări, inclusiv la Inspectoratele de Poliție din raioane, pentru a verifica care este situația și la nivel local. La nivel legislativ au fost elaborate câteva acte legislative, cum ar fi Legea cu privire la circulația substanțele narcotice și psihotropice și a percursorilor. Prin această lege a fost instituită Comisia Națională Antidrog, care urma să creeze o platformă de comunicare cu autoritățile administrației publice locale și centrale”, a menționat Președintele Comisiei.

Participanții la audieri au prezentat mai multe propuneri privind îmbunătățirea domeniului de combatere a consumului de substanțe narcotice și a rețelelor criminale ale traficanților de droguri, printre care ajustări la cadrul normativ, în mod special privind depistarea și sancționarea comercializării drogurilor prin intermediul internetului și a rețelelor de socializare.

În cadrul audierilor s-a mai discutat implementarea prevederilor Strategiei naționale antidrog pentru anii 2011-2018, precum și a Planului național antidrog pentru anii 2014-2016.
 
 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Agenda
18 ianuarie 2020
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"